25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Transurb mai vrea autobuze
Transurb mai vrea autobuze

Conducerea societăţii de transport public local a înaintat un referat către Primăria Galaţi în care a solicitat alocarea de fonduri pentru achiziţionarea a 40 de autobuze SH, a căror valoare a fost estimată fiecare la 20.000 de euro (sumă care nu include TVA). Potrivit informaţiilor noastre, ar exista şi o sursă de finanţare, şi anume este vorba de cei 7,6 milioane de euro, bani alocaţi de către Consiliul Local recent pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate a traficului, o parte din această sumă putând fi folosită în acest scop iar banii alocaţi pentru realizarea studiului respectiv să fie mai puţini. În condiţiile în care parcul auto al Transurb ar trebui mărit deoarece o parte din mijloacele de transport sunt vechi, dotarea societăţiii cu autobuze reprezintă o necesitate, mai aes în condiţiile în care şi operatorii de maxi taxi privaţi reprezintă o concurenţă serioasă, mulţi şoferi neeliberînd bilete şi nerespectînd prevederile hotărârii de Consiliu Local care prevede printre altele şi faptul că este interzisă circulaţia cu oameni în picioare. Reamintim că primarul Galaţiului a declarat încă de anul trecut că municipalitatea va aloca fonduri pentru achiziţia unui număr de 20 de autobuze, lucru care a rămas la stadiu de intenţii. Autobuzele pe care Transurb ar dori să le cumpere nu sunt noi şi ar fi tot din Olanda, de unde societatea locală a mai cumpărat acum câţiva ani câteva mijloace de transport second hand, care funcţionează corespunzător. 


Articole înrudite