25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Sinistraţii din Galaţi primesc mai mulţi bani de la Guvern
VIDEO: Sinistraţii din Galaţi primesc mai mulţi bani de la Guvern

Un nou ajutor financiar de la Guvern pentru familiile afectate de inundaţii, informează Consiliul Judeţean Galaţi. La începutul şedinţei de Guvern de astăzi, 25 septembrie 2024, premierul Marcel Ciolacu a anunţat noi sume alocate pentru sprijinirea familiilor şi comunităţilor afectate de inundaţii, precum şi pentru refacerea infrastructurii rutiere judeţene distrusă de viituri (video mai jos).
Astfel, după ce a acordat deja un prim ajutor de 10.000 de lei familiilor afectate, Guvernul a alocat încă 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură. Aceşti bani sunt pentru înlocuirea bunurilor distruse, precum şi pentru achiziţionarea de combustibil necesar încălzirii locuinţelor în perioada rece. După finalizarea evaluărilor şi centralizarea datelor vor fi acordate noi ajutoare financiare, precizează Consiliul Judeţean Galaţi.
„În aceste momente dificile pentru multe dintre comunităţile din judeţul nostru, sprijinul guvernamental este esenţial. Apreciem măsurile rapide şi concrete anunţate de premierul Marcel Ciolacu, care vin în întâmpinarea nevoilor urgente ale oamenilor afectaţi de inundaţii”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
De asemenea, tot astăzi, în şedinţa de Guvern, pentru judeţul Galaţi, a fost alocată suma de 62 de milioane de lei pentru refacerea drumurilor judeţene afectate de ape, inclusiv a podurilor şi podeţelor.
„Aceste fonduri sunt vitale pentru refacerea rapidă a infrastructurii şi pentru reluarea activităţilor normale în zonele afectate”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Citeşte şi Galaţi: Pagube de 62,2 milioane lei pe drumurile judeţene după inundaţii (FOTO)

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite