25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Debranşaţi cu scandal de la reţeaua de apă potabilă, înainte de Paşte
Debranşaţi cu scandal de la reţeaua de apă potabilă, înainte de Paşte

Scandal în Micro 39 după ce o parte a locatarilor din două asociaţii cu datorii s-au trezit cu echipele de debranşare în faţa blocurilor. Este vorba de acţiunea de debranşare de la apa rece a asociaţiilor de proprietari nr. 711 şi 842 din Micro 39, ambele având datorii de peste 2 miliarde de lei vechi. Scandalul a izbucnit când angajaţii de la Apă Canal urma să termine debranşarea de la apă rece. Până la urmă un echipaj de poliţie i-a calmat pe locatarii revoltaţi. Din păcate, chiar dacă sunt asociaţii cu datorii, printre cei 1.000 de oameni care au rămas fără apă rece sunt foarte mulţi care au facturile plătite la zi. Aceştia de fapt au fost cei mai supăraţi şi au şi făcut cel mai mare scandal. Oamenilor nu li se pare normal să rămână fără apă rece în prag de Paşte când au facturile plătite la zi.
„Suntem aici doar noi, cei care nu avem datorii sau nu din acelea mari. Eu nu am nicio datorie. Dar acum vine şi Paştele şi degeaba stau la bloc, că nu am nici apă caldă şi nici apă rece. Şi nici nu ne-a anunţat nimeni că or să ne debranşeze. Eu zic că îşi bat joc de noi. Ce putere am eu să îi fac pe cei care au datorii să plătească?”, spunea Ion Abrudan, unul dintre locatarii rămaşi fără apă rece.
Singura posibilitate de alimentare cu apă rece a locatarilor a rămas o ţâşnitoare din parcul aflat în apropiere. Mai în glumă, mai în serios, locatarii se gândesc să plece la ţară dacă degeaba stau în oraş.
„Mai bine mergem la ţară. Că acolo am fântâna aproape. Aici ce să fac, nu vedeţi că iau apă rece din parc de la o ţîşnitoare? E drept, eu am 180 de lei la întreţinere datorie, dar o plăteam înainte de Paşte. E mai rău ca la ţară. De ce nu se ia nimeni de cei cu datoriile mari, de stau acum ascunşi prin case?, spunea Dumitra Stancu, altă locatară rămasă fără apă. Numai că degeaba a fost scandalul, deoarece debranşarea tot s-a făcut. Societatea de furnizare a apei reci trebuie însă să îşi recupereze datoriile.
„Facturile se achită în termen, maxim de 45 de zile, după care putem proceda la sistarea serviciilor. În cazul de faţă, această asociaţie a fost de mai mult timp atenţionată, notificată. Au avut chiar angajamente de plată încheiate cu societatea noastră, drept pentru care au beneficiat de aceste servicii. Asociaţia 842 are un sold restant de 154.000 de lei. A achitat în martie 33.000 de lei. Şi nu este doar un singur caz. În acelaşi cartier, Asociaţia 711 are o datorie de 300.000 de lei”, a precizat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al societăţii Apă-Canal. Dacă oamenii se apucă să îşi achite datoriile, vor avea iar apă, dacă nu, vor rămâne aşa. Iar de suferit vor suferi şi bun-platnicii.


Articole înrudite