Gălăţeanul Simion Virgil Bogdan (30 de ani), condamnat la patru ani de închisoare pentru înşelăciune, vă rămâne după gratii. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi au decis că solicitarea bărbatului de a beneficia de prevederile legii penale mai favorabile, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, nu are acoperire legală şi, în consecinţă, au respins-o. Bărbatul, care a reuşit să ţepuiască 17 persoane din întreaga ţară, promiţându-le premii fictive de până la 20.000 de euro, a depus acum câteva luni o cerere vizând liberarea condiţionată, aceasta fiind respinsă pe rând de Judecătorie, iar apoi şi de Tribunalul Galaţi. Recidivist cu state vechi de plată, tânărului i-a venit ideea de a face bani profitând de naivitatea oamenilor în septembrie 2008, pe când se afla în Penitenciarul Ploieşti. Virgil Simion trimitea mesaje, prin care îşi anunţa “victimele” că au câştigat premii subtanţiale în bani. Afacerea a mers ca pe roate până când un gălăţean, Liviu Gherman, a decis să anunţe Poliţia după ce a primit, la rândul său, un mesaj de la Virgil Simion. Poliţia a organizat un flagrant la un oficiu poştal din Buzău, unde trebuia să ajungă banii.
„Bogdane, vezi că pune unul banii prin poştă”
În plasă au căzut doi tineri, care au refuzat să ridice banii pentru că fuseseră trimişi doar cinci lei. Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti, iar mesajul găsit pe telefonul ultimului dintre aceştia vorbeşte de la sine: „Bogdane, vezi că pune unul banii prin poştă. Vezi şi tu cum e prin poştă cum intri". Oamenii legii au efectuat anterior o percheziţie în celula lui Virgil Simion, dar tânărul a înghiţit cartela SIM dintr-un telefon pentru a ascunde astfel mesajele care l-ar fi dat de gol. Ulterior, el a negat că ar fi implicat în trimirea mesajelor, dar nu a reuşit să îşi ascundă toate urmele pentru că a fost găsit un alt mesaj primit de un bărbat din Ţăndărei, ce se lăsase convins să cumpere trei cartele în valoare de câte 20 de euro.În total, 17 persoane din întreaga ţară au fost păcălite, iar Simion Virgil Bogdan nu a ezitat să încerce escrocheria chiar şi pe propriul avocat. Escrocul a fost condamnat anterior de cinci ori pentru infracţiuni contra patrimoniului şi trafic de persoane, iar în prezent execută o pedeapsă de şase ani închisoare. Instanţa i-a confiscat toate telefoanele mobile şi l-a obligat să restituie păgubiţilor toţi banii pe care aceştia i-au trimis pentru a pune mâna pe “premii”.