Reprezentanţii conducerii Combinatului şi cei ai conducerii Transurb au finalizat tratativele pe marginea noului contract de transport al angajaţilor Combinatului la locul de muncă şi înapoi acasă. Aşa cum am mai relatat, potrivit directorului general al Transurb, Genica Totolici, noul contract ar urma să prevadă transportul cu mijloacele de convenţie ale Transurb pentru un număr de 7.000 de siderurgişti, mai puţin cu 800 faţă de anul precedent, motivul invocat fiind că cei 800 de salariaţi care fac parte din personalul TESA ar urma să fie transportaţi cu mijloacele de transport ale unei firme private. Potrivit informaţiilor furnizate de către liderii sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, reprezentanţii celor două tabere au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte transportul celor 8.000 de angajaţi, care vor achita lunar doar jumătate din costul abonamentului, restul fiind suportat din fondurile societăţii. „Au apărut şi mici probleme, în sensul că doar la tura de dimineaţă se va mai circula cu tramvaie, în timp ce la tura de după-amiază, de seară şi în weekend transportul nu va mai fi asigurat cu tramvaie, aşa cum era până acum pe anumite trasee, ci cu autobuze cu o capacitate mai mică. Pe restul traseelor, unde transportul angajaţilor se făcea cu autobuze tip convenţie, acest lucru s-a păstrat, fiind folosite tot autobuze, însă în unele cazuri maşinile care aveau o capacitate de 80 de persoane au fost înlocuite cu autobuze de 40 de persoane, iar angajaţii merg înghesuiţi şi ne-au reclamat acest lucru”, ne-a declarat liderul de sindicat Gheorghe Tiber.