Biroul Rutier Tecuci, împreună cu reprezentanţii RAR Galaţi au desfăşurat pe data de 21 mai o acţiune pe linia identificării şi combaterii neregulilor legate de starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie pe drumurile publice. Au fost constatate astfel, în numai şase ore de activitate, 54 de abateri privind defecţiuni tehnice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 10.530 lei. Totodată, în cazul abaterilor foarte grave, care pun în pericol siguranţa traficului, s-au dispus şi măsuri complementare: au fost reţinute nu mai puţin de şase permise de conducere şi 20 de certificate de înmatriculare.
Şeful biroului Rutier Tecuci, cms. şef Ionel Câlici, menţionează: „Cifrele indică faptul că o parte a conducătorilor auto sunt indiferenţi şi în unele cazuri chiar inconştienţi cu privire la pericolul pe care îl reprezintă atunci când pun în circulaţie vehicule cu defecţiuni tehnice grave, motiv pentru care acţiunea se va repeta, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural”.