15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doi fraţi şi încă un amic au tâlhărit de bijuterii mai multe persoane, fiind prinşi după ce au comis şapte tâlhării şi o tentativă. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi i-au identificat pe O. Adrian de 21 ani, O. Laurenţiu de 23 ani şi G. Vasile de 17 ani, care în perioada 17.02.- 19.05.2012, în participaţii diferite, au săvârşit şapte infracţiuni de tâlhărie şi o tentativă la  tâlhărie. „Toate  faptele au avut ca mod de operare smulgerea de cercei de la urechile victimelor, creându-se un prejudiciu de 3.050 lei.
În baza probelor administrate, cei trei tineri au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat cms. Cristina Tatulici.
Una dintre persoanele tâlhărite mergea pe o stradă populată la o oră a amiezii, când i-a fost smuls un cercel din ureche. Culmea e că biata femeie nu era prima oară victima unei tâlharii de acest tip.
Aceste tâlhării, comise prin smulgerea lănţişoarelor sau a altor bijuterii, sunt mult mai frecvente în anotimpul cald. Tocmai de aceea poliţiştii avertizează populaţia la fiecare început de sezon cald să nu poarte bijuterii care iau ochii sau, dacă o fac, să fie extrem de atente deoarece tâlharii sunt rapizi şi pricepuţi în a subtiliza ce le place.


Articole înrudite