A devenit un fapt cotidian ca traficul să ne aducă tot felul de neplăceri. Inclusiv din partea profesioniştilor. Tot un fapt, din nefericire destul de frecvent, semnalat de concitadinii din Ţiglina III, spre exemplu, este ca şoferii de autobuz să le închidă oamenilor uşile în nas şi să pornească, deşi îi văd foarte clar în oglinzi pe gălăţenii care aleargă după autobuz, ca în comunism. Partea proastă este că după ce le-a plecat autobuzul de sub nas, un altul mai vine abia după 15 minute, în perioadele aglomerate ale zilei, iar seara şi în weekend, locuitorii cartierului trebuie să aştepte chiar şi jumătate de oră până la următorul autobuz.
Din aceste considerente vă aducem în atenţie o mostră de normalitate. O tânără aflată într-un scaun cu rotile se afla joi după amiază în staţia din Ţiglina I. Şoferul autobuzului a garat foarte aproape de bordură, apoi a coborât şi a ajutat-o pe tânără să urce. A plecat apoi, fără a fi agitat din cauza graficului ori a timpului pe care l-a pierdut prin acel gest. Mai mult, i-a rugat pe doi tineri aflaţi lână scaunul şoferului, ca la staţia de la Căminele studenţeşti să o ajute pe fată să coboare. Era deci limpede că şoferul face adesea acest gest. Mi-am exprimat aprecierea pentru că poate să fie om, într-o mare de mizerie sufletească ce pare să ne înghită în ultimii ani. Simplu, mi-a răspuns că îşi face doar meseria...
Dacă ne-am obişnuit atât de mult cu mitocănia şi răutatea în cele mai pure forme, este firesc să apreciem un gest de normalitate, un exemplu de bună practică.
