Cea de-a doua ediţie a campaniei care încurajează reciclarea, desfăşurată de Kaufland România, oferă recompense clienţilor fideli care adoptă un comportament responsabil. Drept pentru care, în perioada 13-15 ianuarie, clienţii care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din orice magazin Kaufland şi scanează, în perioada campaniei, tichetul valoric eliberat de automat împreună cu cardul de client la casa de marcat, primesc valoarea tichetului dublată ca reducere în aplicaţia Kaufland Card. Adică în loc de 0.50 lei/ambalaj, clienţii acestui retailer vor primi 1 leu.
Voucherul alocat în contul utilizatorului poate fi folosit în toate magazinele Kaufland România începând cu data de 3 februarie 2025, pentru cumpărături care depăşesc valoarea sa cu cel puţin 1 leu. Valoarea voucherului este egală cu contravaloarea tichetelor de ambalaje utilizate în magazin, până la un maxim de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.
Pentru clienţii care deţin cardul de client în format fizic, reducerea se poate activa pe website-ul pentrumine.kaufland.ro, prin conectarea în contul de client Kaufland Card sau de pe tableta de la Biroul de Informaţii din magazinele Kaufland.
În cazul în care clienţii întâmpină dificultăţii în procesul de returnare a ambalajelor, aceştia sunt rugaţi să se adreseze angajaţilor de la Biroul de Informaţii sau să se îndrepte către un alt magazin pentru a beneficia de această promoţie.