17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Directorul Spitalului Iveşti, dr. Sorin Baican (foto), a adus marţi la cunoştinţa consilierilor judeţeni situaţia în care se află unitatea pe care o conduce: 9 pacienţi şi circa 9 angajaţi care nu au fost repartizaţi la alte spitale gălăţene aşteaptă îngrijoraţi să vadă unde vor ajunge. În spital mai există alimente şi medicamente pentru numai două săptămâni.
Spitalul de la Iveşti ar fi trebuit să fie transformat în unitate medico-socială, conform deciziei luate de autorităţile gălăţene, cu ocazia dezbaterii pe tema sănătăţii medicale găzduită de Prefectură pe 11 februarie. La acea dată parlamentarii, primarul Galaţiului, preşedintele CJ şi prefectul, au discutat în prezenţa directorilor spitalelor gălăţene despre comasarea unităţilor sanitare, propunere ce venise de la Bucureşti. Decizia luată în cadrul dezbaterii a fost menţinerea actualei infrastructuri sanitare, cu excepţia Spitalului Iveşti, ce urma să devină unitate socio-medicală, şi nu cămin pentru bătrâni, conform recomandărilor de la centru. Ministerul Sănătăţii a respins însă propunerea autorităţilor locale, dispunând transformarea Spitalului Iveşti în cămin de bătrâni.
Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului, a precizat că, pe lângă pacienţii de la Iveşti, mai sunt 6 cazuri sociale spitalizate la „Sf. Apostol Andrei” şi alte 8 la TBC. Intenţia autorităţilor judeţene de a înfiinţa o unitate socio-medicală la Iveşti ar fi soluţionat problema persoanelor bătrâne şi bolnave sau chiar mai tinere fără aparţinători şi fără locuinţă ce se internează în spitale, în special pe timpul iernii, pentru a nu muri de foame şi frig pe străzi.
În ceea ce priveşte cadrele medicale nerepartizate încă, Eugen Chebac a precizat că şi acestea vor fi repartizate la celelalte spitale din judeţ. Rămâne însă incertă situaţia pacienţilor.

Articole înrudite