Magistraţii au decis amânarea pentru data de 15 noiembrie a pronunţării cu privire la planul de reorganizare al Apaterm, în dosarul de insolvenţă depus acum câteva luni de conducerea societăţii. Potrivit informaţiilor noastre, la dosarul cauzei a fost depus şi raportul întocmit de un expert în domeniu, care a analizat planul de reorganizare al Apaterm. Dacă planul de reorganizare a activităţii Apaterm, gândit pe o perioadă de 3 ani, şi care a fost contestat în instanţă de Electrocentrale, nu va fi aprobat, acest lucru ar însemna practic intrarea în faliment a distribuitorului de apă caldă şi căldură.