Cu ocazia sărbătorilor legale de Paşti, Primăria municipiului Galaţi acordă ajutoare de urgenţă sub formă de tichete sociale, cererile de la potenţialii beneficiari fiind aşteptate în patru centre, până în data de 12 aprilie, de luni până joi, între orele 08:30 şi 15:00, iar vineri, între orele 08:30 şi 12:00.
Cine poate solicita
Categoriile de persoane care pot solicita un ajutor de urgenţă sub formă de tichete sociale sunt următoarele: pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror susţinători legali nu au posibilităţi financiare; familii cu 4 sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ; familii monoparentale cu 2 sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ; familii confruntate cu probleme grave de sănătate a membrilor acestora, care în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale prezentate la dosar, reprezintă cazuri sociale; persoanele adulte cu handicap gradul I, II, III; persoane/familii cu alte situaţii sociale deosebite, constatate în urma efectuării anchetei sociale.
Care sunt condiţiile
Condiţiile care trebuie îndeplinite de persoanele/familiile care solicită ajutorul de urgenţă sunt următoarele: să locuiască singure, să nu aibă susţinători legali sau alte persoane obligate prin lege la întreţinere (obligaţie legală de întreţinere, contract de întreţinere sau de habitaţie viageră, etc); venitul net/membru de familie să fie sub 700 lei/lună/membru de familie; să nu deţină în proprietate o altă locuinţă, teren în municipiul Galaţi sau în alte localităţi sau autoturism, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente; spaţiul de locuit să nu depăşească exigenţele minimale pentru locuinţe prevăzute în Legea nr.114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Ce acte sunt necesare
Fiecare beneficiar al acestui ajutor de urgenţă sub formă de tichete sociale trebuie să facă dovada veniturilor personale, prin întocmirea unui dosar care să cuprindă următoarele acte: cerere tip; actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei; acte care dovedesc situaţia materială a solicitantului şi a familiei acestuia (cupon pensie/indemnizaţie/alocaţie/vmg, adeverinţă salariu şi alte acte doveditoare ale venitului realizat); acte medicale (actualizate) din care să rezulte starea de sănătate precară, dacă este cazul, (adeverinţă medic specialist, certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, bilet de ieşire din spital).
Unde se depun cererile
Cererile se pot depune în următoarele puncte:
- Serviciul Public de Asistenţă Socială - Str. Fraternitatii nr. 1 (Cartiere arondate: Centru, Port, Zona Gării, Piaţa Centrală, Valea Oraşului);
- Parohia Pogorârea Sf. Duh - Str. Saturn (Cartiere arondate: Mazepa I, Mazepa II, Ţiglina I, Ţiglina II, Ţiglina III);
- Centrul de Sprijin Social pentru Romi - Str. 1 Decembrie 1918 nr. 25 (Cartiere arondate: Cartier Siderurgiştilor Vest, Cartier Aurel Vlaicu, Micro 13B, Micro 14, Micro 38, Cartier Fileşti, Micro 40, Micro 39A, Micro 39B, Micro 39C);
- Asociaţia Filantropică Sf. Antonie cel Mare - B-dul Dunărea nr. 70 (Cartiere arondate: Micro 16, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Cartier Barboşi, Centura, Cartier Dimitrie Cantemir).
Valoarea unui tichet social este de 100 de lei. Anul trecut, de Paşti, s-au acordat 1.276 de tichete sociale.