În cadrul Colegiului Prefectural desfăşurat miercuri, unul dintre reprezentanţii SGA, Liviu Baltag, şef Birou exploatare lucrări, a dat citire unui raport privind măsurile de salubrizare pe care trebuie să le realizeze mai multe localităţi din judeţul nostru, cinsprezece fiind verificate de două ori. Măsurile au fost decise în urma verificărilor din teren realizate în parteneriat de patru instituţii de resort (Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Galaţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială Moldova Sud Galaţi) în perioada 16 martie-30 aprilie. Din cele 46 de localităţi verificate, la 37 se constatase igienizarea necorespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, iar reţeaua de rigole era parţial sau total colmatată. La Umbrăreşti, Iveşti, Lieşti şi Barcea, în urma realizării lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare, o parte din reţeaua de şanturi şi rigole marginale a fost astupată de către constructor iar la Pechea, Nămoloasa, Fundeni, Umbrăreşti, Smârdan şi Rediu existau depozite de balast (pietriş şi nisip) pe rigolele de scurgere a apelor pluviale. La Târgul Bujor nu există reţea de şanţuri sau rigole pentru asigurarea scurgerii apelor provenite din precipitaţii.
În raport se arată că nu au fost date amenzi deoarece localităţile avertizate s-au conformat, ori urmează să o facă, în privinţa măsurilor impuse. Acţiunea a avut ca scop verificarea, în principal, a cursurilor de apă pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi localităţile în care au avut loc inundaţii ca urmare a nerealizării şi sau neîntreţinerii corespunzatoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.
Vasile Pârlog, director executiv în cadrul Prefecturii, a cerut ca Instituţia Prefectului să fie pusă la curent privind aplicarea măsurilor decise în localităţile verificate şi unde au fost impuse anumite măsuri. Desigur, reprezentantul SGA a menţionat că activitatea de control a igienizării cursurilor de apă se va relua în condiţiile reapariţiei unor pericole de inundaţii generate de ploi abundente.