15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Camera de Conturi Galaţi a stabilit, în urma unui control efectuat la Direcţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi, că directorul general al societăţii, Eugen Zaharia, a încasat nelegal salariul, ce depăşea nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de viceprimar. În replică, Direcţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi a atacat raportul Camerei de Conturi în instanţă, Tribunalul Galaţi urmând să decidă acum cine are dreptate. Inspectorii financiari consideră, în plus, că şi alte drepturi plătite directorului general au fost încasate pe lângă lege, cum ar fi sporul de vechime de 25%, indemnizaţia de conducere de 50%, prima brută de 2.425 de lei aprobată de primarul municipiul Galaţiului, cota de 30% din salariul stabilit pentru postul de director de dezvoltare, administrativ şi investiţii, tichetele de masă şi tichetele cadou, precum şi alte prime. Camera de Conturi Galaţi consideră că şi indemnizaţiile acordate membrilor consiliului de administraţie de la Direcţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi au fost acordate cu încălcarea legii, ca şi cele încasate de membrii comisiei de cenzori şi reprezentantul în adunarea generală a acţionarilor.

Semne de întrebare la atribuirea contractelor pentru modernizarea pieţei din Micro 39

Inspectorii financiari au cerut conducerii Direcţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi să facă verificări în ceea ce priveşte plata chiriei de către comercianţii care au închiriat spaţii în pieţele din municipiul Galaţi şi să dispună măsurile legale pentru încasarea sumelor de bani ce reprezintă penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a chiriei şi utilităţilor. Camera de Conturi Galaţi a stabilit ca societatea care se ocupă de administrarea pieţelor din Galaţi să respecte regulile de estimare a valorii şi de selectare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, dar şi să analizeze comparativ cantităţile de lucrări decontate şi plătite la modernizarea Pieţei din Micro 39 faţă de cantităţile înscrise în măsurătorile întocmite iniţial. Inspectorii financiari au cerut şi stabilirea prejudiciului creat Direcţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi prin achitarea unor lucrări plătite suplimentar, dar şi a dobânzilor şi foloaselor nerealizate, urmând să fie dispuse măsuri pentru recuperarea acestora.


Articole înrudite