15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nemulţumiţi de felul în care au fost trataţi, gălăţenii s-au dus la Colegiul Medicilor şi i-au reclamat pe medicii pe care îi considera vinovaţi de suferinţa lor. 10 plângeri sunt în lucru la Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Galaţi şi, în funcţie de gravitate, unele vor ajunge şi la Comisia de Disciplină. „Avem şi plângeri primite din partea unor pacienţi care au reclamat anumiţi medici, nemulţumiţi fie de tratament, fie de felul în care au fost trataţi. Sunt mai puţini faţă de anii trecuţi, dar sunt. Este vorba de circa 10 astfel de sesizări. Majoritatea sunt în lucru în cazul comisiei de etică, dar unele, mai grave, vor ajunge şi la Comisia de Disciplină”, a precizat prof. dr. Aurel Nechita, preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi. Nu lipsesc nici plângerile făcute de medici contra vreunui coleg de breaslă. Deocamdată s-a înregistrat doar un singur caz în acest an.

Articole înrudite