15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi şi-au făcut deja un obicei din a nu răspunde invitaţiilor de a participa la şedinţele Comisiei de Dialog Social, care se desfăşoară, la finele fiecărei luni, la Prefectură. Sindicaliştii gălăţeni, conducerea Prefecturii, dar şi reprezentantul IMM-iştilor gălăţeni – Marian Filimon – au criticat, ieri, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, faptul că niciun reprezentant al municipalităţii nu s-a sinchisit să se prezinte la şedinţă, în ciuda faptului că şi ieri, precum şi în cadrul altor reuniuni de acest gen, sindicatele, dar şi reprezentanţii unor instituţii gălăţene au ridicat o serie de probleme cu care se confruntă municipiul Galaţi. Degeaba, însă, întrucât neregulile semnalate de către instituţii, dar şi societatea civilă au rămas, de cele mai multe ori, fără ecou şi, bineînţeles, fără explicaţii, atât timp cât conducerea Primăriei sfidează autorităţile, societatea civilă, precum şi şefii unor instituţii importante din oraş. Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, s-a arătat profund nemulţumit de faptul că Primăria ignoră, de cele mai multe ori, invitaţiile conducerii Prefecturii de a participa la astfel de evenimente.
”Nu se poate să fim sfidaţi în halul acesta. Primăria este cumva stat în stat? De ce nu se prezintă la astfel de şedinţe? Te cheamă autoritatea guvernamentală şi tu nu vii? Trebuie să ne respectăm între noi, să fim responsabili”, a spus Marian Filimon.
Vasile Pârlog, şef serviciu în cadrul Prefecturii, a precizat că Primăria este invitată, lunar, la şedinţele Comisiei de Dialog Social, însă conducerea Instituţiei Prefectului nu poate aplica sancţiuni reprezentanţilor municipalităţii pentru neparticipare.
Ieri, de exemplu, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, au fost ridicate probleme ce ţin de infrastructura municipiului, a fost semnalat faptul că în oraş este nevoie de cât mai multe limitatoare de viteză în apropierea trecerilor de pietoni, iar participanţii la şedinţă au criticat faptul că în Galaţi nu există, nici măcar astăzi, un sistem de supraveghere video a traficului rutier, fapt semnalat de către conducerea Poliţiei Rutiere Galaţi, în cadrul unui raport înaintat conducerii Prefecturii. Toate problemele semnalate de către participanţi au rămas, însă, fără ecou.


Articole înrudite