Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a organizat, la sediul instituţiei, o acţiune de informare şi conştientizare a angajatorilor, persoanelor desemnate pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie şi a reprezentanţilor salariaţilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii privind riscurile noi la locul de muncă, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Carmen Corodeanu.
„Această acţiune s-a desfăşurat în cadrul Campaniei naţionale de informare şi conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din intreprinderile mici şi mijlocii privind riscurile noi şi emergente la locul de muncă şi la ea au participat 35 de persoane, şi anume conducători de unităţi, reprezentanţi ai serviciilor interne şi externe de prevenire şi protecţie, angajaţi desemnaţi, membri ai Comitetelor de Securitate şi Sănătate în Muncă. Studiile efectuate de Observatorul European al Riscurilor au scos în evidenţă faptul că, la locul de muncă pot exista riscuri chimice emergente, riscuri biologice emergente, riscuri fizice emergente, riscuri psihosociale emergente. Printre cele mai cunoscute riscuri chimice emergente pentru securitatea şi sănătatea în muncă sunt nanoparticule şi particule ultrafine, răşini epoxice, substanţele periculoase utilizate în procesul de tratare a deşeurilor, fumul de eşapament de la motoarele diesel. Principalele riscuri biologice emergente pentru securitatea şi sănătatea în muncă, identificate, sunt riscuri profesionale legale de pandemii, expunerea lucrătorilor la microorganismele rezistente la medicamente, întreţinerea necorespunzătoare a sistemelor de aer condiţionat şi de alimentare cu apă, mucegai în locurile de muncă închise. Câteva riscuri fizice emergente identificate la locurile de muncă sunt lipsa activităţii fizice, expunere combinată la vibraţii şi la poziţii de lucru forţate, disconfort termic, expunere combinată la vibraţii şi la efort fizic”, a precizat Carmen Corodeanu.