14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rejudecat după ce a ţepuit mai multe firme, a fugit din ţară
Rejudecat după ce a ţepuit mai multe firme, a fugit din ţară

Un gălăţean a reuşit să obţină rejudecarea procesului în care fusese condamnat la 13 ani de închisoare după ce a ţepuit opt societăţi comerciale din ţară prin achiziţia de marfă pentru care “plătea” cu cecuri fără acoperire. Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au decis recent că acest lucru este posibil, după ce iniţial au refuzat să rejudece procesul, în urma căruia Daniel Grigore Pop a fost condamnat în lipsă. Bărbatul a preluat în 1999 societatea Drunaxela SRL Galaţi, iar la scurt timp a mutat sediul social al firmei la Brăila. El a cumpărat doar un telefon fix şi un fax, de care s-a folosit pentru a ţepui firmele cu nu mai puţin de 986.661 de lei. Surprinzător este că nimeni nu i-a cerut o întâlnire pentru a-l vedea la faţă sau garanţii că banii vor fi plătiţi. Cea mai mare pagubă a înregistrat-o SC Baum CAS Fibres SRL Turda, de unde Daniel Grigore Pop a cumpărat fibră din sârmă de oţel pentru armarea dispersă a betonului, în valoare de nu mai puţin de 689.522 de lei. Pe listă se află şi firma gălăţeană Decovil Grup SRL, care i-a livrat materiale de construcţie în valoare de 29. 865 de lei. 

 

Făcea afaceri, deşi era în interdicţie bancară

Rând pe rând, firmele au aflat cu stupoare că cecurile introduse la plată în bănci nu puteau fi încasate pentru că “afaceristul” era în interdicţie bancară. Plângerile penale au început să curgă la Poliţie, dar Daniel Grigore Pop dispăruse deja cu banii, iar oamenii legii l-au căutat ani de zile până i-au dat de urmă. În cele din urmă, bărbatul a fost identificat în străinătate şi extrădat în România pentru a-şi executa pedeapsa. Tribunalul Galaţi a hotărât atunci că Daniel Grigore Pop este vinovat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trebuie să restituie firmelor ţepuite banii, dar păgubiţii trebuie să aştepte acum finalizarea dosarului pentru a mai putea spera la recuperarea unei părţi din prejudiciu. Este posibil ca nici măcar asta să nu fie posibil, deoarece în urma verificărilor anterioare a reieşit că Daniel Grigore Pop nu avea bunuri sau bani în conturi.


Articole înrudite