Acest lucru se va întâmpla în urma implementării de către Primăria Galaţi a proiectului denumit ”Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe C11, C12, D8 aferente Asociaţiei de proprietari nr. 257 din Municipiul Galaţi”, finanţat prin POR. Valoarea totală a proiectului este de 4.413.350,32 lei (cu TVA), din care 2.518.162,81 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Perioada de implementare este de 13 luni. Schema de finanţare a cheltuielilor eligibile este de 60%, care reprezintă fonduri nerambursabile, 20% reprezintă contribuţia Primăriei Galaţi şi 20% este contribuţia asociaţiei de proprietari. Obiectivul proiectului vizează creşterea performanţei energetice a celor 200 de apartamente, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locuitorilor prin reducerea cu minim 40% a consumurilor pentru încălzire şi scăderea sub 90 kw/mp/an a energiei consumate. „Implementarea proiectului are ca scop creşterea gradului de confort termic în locuinţele blocurilor Asociaţiei 257 precum şi creşterea suportabilităţii cheltuielilor prin reducerea consumurilor. Aceste obiective vor fi atinse prin derularea următoarelor activităţi: anveloparea clădirii; termoizolarea intradosului la casa scării; termohidroizolarea terasei; schimbarea tâmplăriei cu sistem termopan; schimbarea şi izolarea conductelor de la subsolul blocului pentru alimentare cu agent termic de încălzire şi apă caldă menajeră”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei.
În domeniul investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe, Municipiul Galaţi a semnat 5 contracte de finanţare, cu o valoare totală de 15.310.218,79 lei (cu TVA).