Deºi Curtea de Apel Galaþi s-a pronunþat în mai multe rânduri asupra instanþei competente sã judece disputele dintre Spitalul de Urgenþã ºi Casa de Asigurãri de Sãnãtate, ultima instituþie amintitã insistã sã trimitã dosarele la Tribunal. Interesant de amintit este cã acest lucru se întâmplã în dosarul în care19 medici de la Spitalul de Urgenþã Galaþi sunt acuzaþi de Casa de Asigurãri de Sãnãtate cã au prescris reþete pacienþilor în perioada 06.05-10.05.2011, deºi erau internaþi, valoarea reþetelor depãºind 8.000 de lei. Judecãtoria Galaþi va pronunþa decizia în acest caz, mai ales dupã ce ºi expertiza privind condiþiile în care se acordã asistenþa medicalã în spital a fost finalizatã. Judecãtorii vor sã ºtie dacã reþetele cuprinse în anexa la raportul de control au fost eliberate din farmacii în perioada spitalizãrii persoanelor pentru care au fost întocmite ºi dacã reþetele astfel eliberate au fost decontate de cãtre spital, precum ºi valoarea decontatã. De asemenea, expertiza a avut rolul sã stabileascã dacã a existat o dublã decontare, în sensul cã persoana pe numele cãreia s-a eliberat reþeta a beneficiat în acelaºi timp de medicamente pe perioada internãrii.
Acuze de ambele pãrþi
Disputa dintre Spitalul de Urgenþã ºi Casa de Asigurãri de Sãnãtate Galaþi pe subiectul dublei decontãri a reþetelor compensate a însemnat pânã acum ani de procese între cele douã structuri, multe din ele fiind pierdute de unitatea medicalã. Ultima datã s-a întâmplat pe 18 noiembrie, iar reprezentanþii Casei de Asigurãri de Sãnãtate susþin cã s-au încãlcat condiþiile în care trebuia acordatã asistenþa medicalã în cazul amintit anterior. În replicã, Spitalul de Urgenþã a cerut anularea deciziei de imputare pe motiv cã „o astfel de mãsurã luatã în mod unilateral este rezultatul unei analize simpliste ºi a unei interpretãri greºite. Verificarea efectuatã de echipa de control a fost una superficialã, verificându-se doar evidenþele electronice ºi nu fizic, respectiv prescripþiile medicale eliberate”.
Spitalul nu este dotat cu un sistem informatic, care sã permitã verificarea în timp real a situaþiei pacienþilor ce se prezintã pentru eliberãri de reþete. Controlul a vizat eliberarea reþetelor simple, compensate sau gratuite cãtre bolnavii internaþi, ce ar fi trebuit sã primeascã tratament în secþiile unde erau internaþi.