Unul dintre puţinele motive care mai stârneau în ultimii ani nemulţumire la Combinat, şi aici ne referim la cozile care se formau de la primele ore ale dimineţii când la magazinul de la poarta fostului colos siderurgic se aduceau puii care se acordau celor care lucrau în condiţii grele de muncă, a dispărut recent. Soluţia care s-a ales pentru ca beneficiarii de alimente, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, să nu mai stea la coadă ore întregi, fapt care îi făcea să îşi strige nemulţumirea la rând, a constat în introducerea unui sistem modern - mai precis un aparat unde fiecare angajat introduce un card, ceea ce dă posibilitatea să se vadă ce cantitate de carne are de primit. În afară de schimbarea modului de bifare a celor care au dreptul să primească raţia de pui, s-a decis şi schimbarea firmei care aduce carnea, aceasta fiind acum o firmă din Iaşi, care asigură şi transportul. Prin aceste măsuri, pe care nu dorim să le comentăm, s-a înlăturat şi ultimul motiv pentru care mulţi siderurgişti îşi arătau nemulţumirea, pentru că nu am auzit ca aceştia să îşi arate nemulţumirea faţă de cât câştigă sau faţă de unele condiţii de muncă.