15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câteva zeci de şoferi supăraţi pe preţul din ce în ce mai mare al carburanţilor au protestat „la pompă”, îngreunând parţial activitatea unei staţii de benzină din zona Falezei. Şoferii au plătit cu mărunţiş cei maxim 1-2 litri de benzină pe care şi-i cumpărau. Maşinile ce au participat la acţiune aveau în parbriz un afiş în care se cerea ca preţul benzinei să fie corelat cu salariul din România, nu cu cel din... America. În plus, maşinile mai aveau şi doliu. „Am pus doliu deoarece vor muri maşinile în parcare din cauza lipsei banilor de combustibil. Nu e normal să avem aşa preţuri mari, nici nu mai poţi merge cu maşina. O ţii degeaba”, a spus Vlad, unul dintre şoferii participanţi la protest. Tinerii şoferi puşi pe protestat, „neatenţi”, au mai scăpat şi banii mărunţii cu greu adunaţi pe jos şi au pierdut ceva timp căutându-i în zăpadă. Asta a mărit considerabil timpul pe care şi-l petreceau la pompă. Deşi majoritatea şoferilor prinşi de protest la benzinărie îi înţelegeau, câţiva s-au enervat din cauza întârzierii. Unul, chiar, mai avea un pic şi sărea la bătaie. „Nu vreau să întârzii că protestează ei. Oricum e degeaba. Eu mă grăbesc”, a ţipat în gura mare un tânăr şofer care mai avea puţin şi sărea la bătaie dacă nu era oprit de alţi şoferi şi de angajaţii benzinăriei. Un alt şofer mai în vârstă era şi el nemulţumit că întârzie, dar într-un fel înţelegea protestatarii. „Nu e normal că întârzii şi, din păcate, dacă nu se vor uni toţi şoferii, tot aşa va fi. Nu e normal ca noi să avem zăcăminte de petrol în ţară şi să plătim aşa de mult. Cum stau acuma la coadă să treacă protestul, parcă sunt pe vremuri, când stăteam din buza Falezei la coadă la benzină”, spunea Vasile Rusu.

Articole înrudite