Societatea APA CANAL S.A. GALAŢI a primit PREMIUL DE EXCELENŢĂ PENTRU PERFORMANŢELE DEOSEBITE OBŢINUTE ÎN DEZVOLTAREA SECTORULUI DE APĂ CU FONDURI EUROPENE POS MEDIU ŞI POIM în cadrul Conferinţei Naţionale organizată, în perioada 16-17 mai 2019, de Asociaţia Parteneriat pentru Proiecte şi Fonduri Europene şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Facultatea de Hidrotehnică.
Evenimentul s-a adresat celor mai relevanţi actori implicaţi în sectorul de alimentare cu apă şi canalizare şi a reprezentat un bun prilej pentru o analiză obiectivă a stadiului accesării finanţării europene disponibile pentru sectorul de apă/apă uzată în exerciţiul financiar 2014-2020, dar şi pentru împărtăşirea experienţelor de bună practică înregistrate până în prezent.
Reamintim că Societatea Apa Canal SA Galaţi are in derulare “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020“, cu o valoare de cca. 180 milioane de euro. Lucrările din cadrul acestui proiect se derulează în perioada 2018-2022 în 37 de localităţi din judeţul Galaţi, cu peste 380 mii de locuitori în total. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.