Un cardinal se află printre informatorii de la originea scurgerilor de documente secrete de la Vatican şi l-ar fi controlat pe majordomul Papei Benedict a XVI-lea, Paolo Gabriele, arestat miercuri, dar care ar fi doar un executant, scria luni presa italiană. "Un cardinal l-a ghidat pe turnător", titrează cotidianul roman Il Messaggero, în timp ce publicaţia milaneză Corriere della Sera scria în capul ziarului "un cardinal printre turnători".
Jandarmeria Vaticanului l-a arestat pe Paolo Gabriele şi a găsit documente confidenţiale la domiciliul său, la aproximativ o lună după crearea unei comisii de anchetă însărcinată cu elucidarea cazului scurgerilor de informaţii care afectează micul stat începând din ianuarie.
O carte publicată în urmă cu opt zile în Italia conţine un număr fără precedent de documente confidenţiale ilustrând numeroase dezbateri interne, cum ar fi situaţia fiscală a Bisericii, sau unele scandaluri, ca cel de pedofilie, care afectează ordinul Legionarilor lui Cristos. Aceste documente nu aduc mari surprize, însă dezvăluie răutăţile şi ranchiunele dintre diverşi cardinali şi autorităţi, care se acuză reciproc şi se adresează Papei dându-i asigurări cu privire la loialitatea lor. Unul dintre aceşti "turnători" anonimi, intervievat de cotidianul La Republica, apreciază că cel care se află la originea scurgerii orchestrate "acţionează în favoarea Papei". "Deoarece scopul informatorilor este să dezvăluie corupţia din Biserică în aceşti ultimi ani", motivează această sursă. "Adevăraţii conducători sunt cardinalii. Iar apoi sunt episcopi, secretari şi peştii mici", adaugă el.
Între informatori "există cei care i se opun cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone, cei care cred că Benedict al XVI-lea este prea slab să conducă Biserica şi cei care cred că este momentul oportun pentru a avansa", afirmă aceeaşi sursă sub protecţia anonimatului.
Potrivit acestui informator citat de La Republica, Papa a fost foarte afectat de concedierea, joi, a preşedintelui Băncii Vaticanului (IOR) Ettore Gotti Tedeschi, pe care îl apreciază mult. "A plâns", după care "s-a înfuriat şi a spus: adevărul va ieşi într-o bună zi la lumina zilei", ar fi spus Benedict al XVI-lea, potrivit acestei surse.
Gotti Tedeschi a fost concediat din cauza managementului neperformant, dar şi - potrivit unor surse informate - pentru că este suspectat că a difuzat în afara Vaticanului anumite documente privind IOR.
Experţi în probleme legate de Vatican au dezvăluit la sfârşitul săptămânii că majordomul, care s-a dovedit întotdeauna foarte ataşat de Papă, nu pare să fi fost în măsură să orchestreze singur toată această scurgere organizată de documente, intitulată "Vatileaks".
Căutările continuă la Vatican pentru găsirea altor informatori
Căutările continuă pentru găsirea altor informatori şi a superiorilor lor în cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican, după arestarea, miercuri, a lui Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, scria duminică presa italiană. "Vatican, vânătoarea de complici", titra pe prima pagină La Stampa. "Anchetatorii caută confirmări, dovezi, complici şi un eventual nivel superior", scrie cotidianul.
Jandarmeria vaticană l-a arestat pe Gabriele şi a găsit documente confidenţiale la domiciliul său, la aproximativ o lună după crearea unei comisii de anchetă la Vatican, responsabilă cu elucidarea cazului scurgerilor de informaţii, care afectează micul stat din ianuarie. "Aşa cum îl cunosc, ori a înnebunit dintr-o dată, ori a fost antrenat într-o capcană, pentru că cineva important l-a convins să păstreze aceste documente", a declarat pentru la Stampa, sub acoperirea anonimatului, un prieten al lui Paolo Gabriele, care lucrează tot la Vatican. "Paolo a vorbit cu mine luni seara, era trist pentru că aflase cu câteva ore înainte că este suspectat. De când a fost arestat, mă întreb: dacă avea aceste documente şi ştia că este suspectat, de ce nu le-a distrus?", se întreabă un alt prieten al majordomului, citat de La Stampa sub anonimat. "Majordomul vorbeşte, Vaticanul tremură, vânătoarea comanditarilor: există o femeie", scrie pe prima pagină La Repubblica. "Există şi o femeie printre informatorii de la Vatican, o laică ce lucrează la palatul apostolic", afirmă ziarul. "Este o tânără, căsătorită, care are şi o altă slujbă, în afara Vaticanului. Ea l-a însoţit în martie pe Benedict al XVI-lea în călătoria sa în Mexic şi Cuba. Ea a început să lucreze la Vatican în timpul lui Ioan Paul al II-lea şi a fost confirmată de Joseph Ratzinger", adaugă publicaţia.
"Vaticanul, pregătit de noi arestări. Ipoteza unui nivel mai ridicat", scrie şi Corriere della Sera. "Nimeni nu crede că majordomul a fost capabil să organizeze singur Vatileaks şi se caută la nivelul superior, ecleziastic", continuă ziarul. "Poate că l-au prins pe majordom plasându-i documente la domiciliu sau poate a fost executat la ordine venite de sus. Când eşti fidel, eşti şi supus", comentează o sursă citată de Corriere.
La 19 mai, în librării a apărut o carte intitulată "Sua Santita" (Sanctitatea Sa), reproducând zeci de faxuri şi scrisori ultrasecrete destinate Papei sau de care acesta are cunoştinţă, pe care unii "turnători" i le-au livrat, ulterior, jurnalistului Gianluigi Nuzzi.
Aceste documente ilustrează numeroase dezbateri interne, cum ar fi relaţiile cu autorităţile italiene (presiuni ale Vaticanului în legătură cu anumite subiecte sociale, probleme fiscale şi finanţări ale unor institute catolice), scandalurile sexuale din cadrul ordinului Legiunea lui Cristos sau negocierile purtate de Vatican cu integriştii.