Reamintim că aleşii muncipali au aprobat în cadrul unei şedinţe de îndată comasarea Teatrului Dramatic cu Teatrul de Păpuşi, după ce o parte din personalul celor două instituţii de cultură a fost preluat de către o fundaţie de cultură a municipalităţii. Noua organigramă prevede nu mai puţin de 6 posturi de directori, din care, de exemplu, directorul administrativ ar urma să aibă în subordine 7 oameni. „Cred că numărul de directori este nejustificat şi am depus un amendament în comisia de cultură a Consiliului Local, unde am cerut reducerea numărului de directori. Mi se pare normal ca teatrul să aibă doar doi directori, din care unul artistic. De asemenea, am mai făcut şi alte amendamente legate de noua organigramă de personal. Nu mi se pare normal ca noua organigramă de funcţionare a teatrului să cuprindă 32 de actori şi nu mai puţin de 50 de maşinişti”, ne-a mai declarat viceprimarul Mircea Răzvan Cristea. Noua organigramă prevede şi un compartiment de marketing cu un număr de patru posturi de vânzători de bilete, a mai declarat viceprimarul Cristea. „Ce are vânzarea biletelor cu noţiunea de marketing, este greu de spus”, a mai spus viceprimarul Cristea.