24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Navale Galaţşi se pot plânge de orice, dar nu de lipsa obiectului muncii, infracţionalitatea economico-financiară, în porturi, şi cea legată de braconaj, de-a lungul Dunării, nefiind în niciun caz în scădere. Şeful Biroului Transporturi navale Galaţi, cms.şef Laurenţiu Budu, a descris în câteva cuvinte, cu lipsuri şi realizări, activitatea serviciului pe care îl conduce. „Efectivul nostru este destul de restrâns: 9 poliţişti la BTN - erau 10, dar unul dintre colegii noştri şi-a prezentat demisia pentru a-şi putea întreţine mai bine familia în altă ţară. Alţi cinci poliţişti avem la postul de poliţie transporturi navale din Portul Mineralier şi alţi trei la postul TN Brăila. Singura noastră bază din zona portuară e un ponton de acostare reabilitat cu eforturi proprii, dar nu poate ţine locul unui adevărat sediu în zona portuară”, îşi prezintă şeful Biroului Transporturi navale Galaţi, cms.şef Laurenţiu Budu, serviciul. Tot la capitolul dotare, poliţiştii de la transporturi navale se pot „mândri” cu o şalupă fluvială de patrulare tocmai din 1979, care e mai mult de decor decât utilă în intervenţii. Mai au poliţiştii şi o altă şalupă turbojet, dar care are chila plată şi e bună doar pe ape liniştite cum ar fi Delta, dar pe Dunăre riscă să se răstoarne. Tot la capitolul dotare se numără şi o barcă cu motor ataşabil, motor care însă e defect de anul trecut, şi o barcă din fibră de sticlă cu motor ataşabil. Singura şalupă cu adevărat utilă, obţinută după multe eforturi prin grija cms.Viorel Cazan, de la Serviciul Transporturi Bucureşti, este o barcă tip Drusilla 50 CP la Galaţi şi alta tip Phantom de 60 CP la Brăila. În rest, şalupele de patrulare sunt vechi şi cu revizia expirată. „Dar cel mai mare of al nostru este lipsa unui sediu adecvat. Momentam suntem găzduiţi la sediul Secţiei din zona CFR, or specificul activităţilor şi cerinţele operativităţii implică un sediu adecvat în zona portuară, pe care nu am reuşit să îl obţinem în ciuda demersurilor făcute la instituţiile în măsură să ne ajute”, spune şeful Biroului Transporturi Navale Galaţi, cms. şef Laurenţiu Budu, sperând poate că totuşi se va rezolva şi problema cazării. Dar deocamdată, de voie-de nevoie, poliţiştii de la Transporturi Navale fac în gară anchete ce au legătură cu porturile şi Dunărea.


Articole înrudite