14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi beneficiază de peste şase milioane lei de la bugetul de stat pentru două acţiuni care vizează procesul de termoficare, a declarat, pentru Agerpres, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. 2,5 milioane lei au fost acordate pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice. Alte 3,63 milioane lei sunt destinate pentru reabilitarea şi modernizarea punctelor şi reţelelor termice din opt zone ale municipiului.
La capitolul subvenţii pentru căldură, Ciumacenco a spus că aproximativ 35.000-40.000 familii vor beneficia în această iarnă de aceste subvenţii, cifra fiind apropiată de cea de anul trecut, toate documentele necesare acordării acestora urmând a fi completate până pe 25 octombrie.
Viceprimarul a mai spus că în cifra estimată pentru subvenţii sunt incluse şi cele aproximativ 5.000 de familii care se încălzesc cu lemne, precizând că şi în acest an municipalitatea va da prin eforturi proprii câte o tonă de lemne pentru aproximativ 700 de familii nevoiaşe din municipiu. Ciumacenco a precizat că în această iarnă preţul gigacaloriei la facturare va fi de 167,6 lei/gcal cu TVA, costul cu distribuţie cu tot fiind de 289 lei/gcal, cu TVA, menţionând că în acest an se vor consuma la nivelul municipiului aproximativ 170.000 gcal.


Articole înrudite