Începând din 3 septembrie 2012, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi cereri de finanţare pentru proiectele de împăduriri, investiţii non-agricole în mediul rural, dar şi pentru irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare. Astfel, în perioada 3 – 28 septembrie 2012 cei interesaţi de împădurirea terenurilor agricole vor avea la dispoziţie 131.886.127,19 euro prin Măsura 221 - „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Implementarea Măsurii 221 are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Concret, cu sprijinul acestei Măsuri se poate finanţa realizarea de perdele forestiere sau plantaţii de arboret. Prima împădurire a terenurilor agricole este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau creşterea biodiversităţii. Prin această Măsură se pot acorda 3 tipuri de plăţi: o primă pentru lucrările de înfiinţare, o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere şi o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei.
Tot în perioada 3 – 28 septembrie 2012, se pot depune la APDRP cereri de finanţare pentru investiţii în mediul rural prin Măsura 312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” .
Fondurile totale disponibile, în cadrul acestei sesiuni de primire a proiectelor pentru Măsura 312, sunt de 134.668.992 de euro. Banii puşi la dispoziţie reprezintă totalul fondurilor disponibile pentru această Măsură până la finele perioadei de finanţare, mai precis 31 decembrie 2013.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul acestei măsuri de finanţare este de 200.000 de euro.
O altă posibilitate de finanţare, o reprezintă Măsura 125 – submăsura a, componenta 1: „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”. Fondurile nerambursabile disponibile în perioada 3 septembrie - 15 octombrie 2012 pentru investiţiile aferente acestei componente vor fi de 60.000.000 de euro.
Fondurile nerambursabile pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.
Pentru Măsurile 221 şi 312, proiectele vor putea fi depuse la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), zilnic între orele 9 şi 14:00, ultima zi pentru depunere fiind vineri, 28 septembrie 2012, ora 12:00.
În cazul Măsurii 125, componenta: „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”, depunerea cererilor de finanţare aferente se va face după acelaşi program, însă termenul limită de primire a cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 15 octombrie 2012, ora 12:00.
Pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile, solicitanţii de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidurilor Solicitantului aferente Măsurilor 221, 312 şi 125, disponibile gratuit la sediul Agenţiei, la Oficiile Judeţene (OJPDRP), precum şi la Centrele Regionale (CRPDRP) ale APDRP din ţară. De asemenea aceste ghiduri pot fi descărcate şi de pe pagina oficială de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro.