13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Specifice anotimpului rece, incendiile cauzate de coşurile de fum neverificate au început deja să apară şi în judeţul Galaţi. Din cele 10 intervenţii pe care le-au avut la sfârşit de săptămână pompierii gălăţeni, patru au fost pentru stingerea şi lichidarea a incendiilor apărute exact din pricina neverificării coşurilor de fum. Două dintre incendii au avut loc în Galaţi, pe strada Lăpuşneanu, iar alte două la ţară. Dintre acestea din urmă, cel  mai grav a avut loc la Călmăţui, în comuna Griviţa, unde au ars în proporţie de 90% un bar şi un magazin sătesc ale aceleiaşi firme. ”Din primele date ale anchetei a reieşit că incendiul a fost cauzat de folosirea unui burlan de evacuarea a fumului, care era defect. S-au distrus bunuri în valoare de 120.000 de lei şi au fost salvate bunuri în valoare de 50.000 de lei”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.
Tot la acest sfârşit de săptămână, echipajele SMURD au avut 25 de intervenţii, din care una la un accident de circulaţie foarte grav. Incidentul a avut loc pe strada Stadionului, unde, în urma unui accident de circulaţie, un bărbat de 23 de ani a fost grav rănit iar carosabilul s-a acoperit cu combustibil. A fost necesară intervenţia, pe lângă cele 2 echipaje SMURD, a patru autospeciale cu apă şi spumă pentru a spăla carosabilul.


Articole înrudite