La fiecare patru ani, tecucenii au posibilitatea să îi aleagă pe cei care le vor proteja interesele, teoretic, cei care le vor asigura toate condiţiile pentru un trai decent. Odată cu primarul municipiului, tecucenii aleg şi reprezentanţii Consiliului Local, pe cei care au menirea de a reprezenta interesele cetăţenilor şi, iarăşi teoretic, au „menirea” de a iniţia proiecte de hotărâri. Teoretic, îndatoririle consilierilor municipali sunt multe şi variate, activitatea nu se limitează doar la a vota proiecte de hotărâre iniţiate de către primarul municipiului. Practic, însă, activitatea aleşilor locali este foarte, foarte limitată. Vina acestei inactivităţi nu se datorează doar consilierilor locali - cei mai mulţi dintre aceştia nu au iniţiat timp de patru ani niciun proiect de hotărâre - ci şi alegătorilor, tecucenilor comozi, care nu au fost interesaţi în a participa măcar la una dintre şedinţele Consiliului Local. Din cei peste 22 de consilieri locali care au fost sau s-au perindat prin Consiliul Local, doar 3 au avut „curajul” de a iniţia câte un proiect de hotărâre, restul au avut doar intervenţii, sau nici atât, preferând să fie „cuminţi”, ca nu cumva să deranjeze. În aceste condiţii, care este avantajul tecuceanului plătitor de taxe şi impozite locale, care are aleşi locali dar căruia nu-i sunt reprezentate interesele?
Pentru a afla care dintre aleşii locali a făcut mai mult decât să voteze, am luat legatura cu jr. Narciza Mitruţ, secretar al Consiliului Local Tecuci, care ne-a informat: „Majoritatea proiectelor de hotărâre îl au ca iniţiator primarul Eduard Finkelstain şi uneori pe viceprimarul Cristinel Basalic. Consilierii municipali au două proiecte de hotărâri iniţiate: unul de către Vasile „Pazvante” Dănăilă, iar un alt ptoiect a aparţinut consilierilor Viorica Tiron şi Elena Paraschiv”.
Cum până la finalul mandatului nu mai sunt decât două şedinţe ordinare, chiar să vrea să iniţieze noi proiecte de hotărări, consilierii nu mai au timp. Ideea e că unii dintre cei foarte „liniştiţi” pe toată parioada mandatului acesta vor cere din nou votul tecucenilor, iar mulţi chiar îl vor primi, pentru alţi patru ani de „somn” în CL.