Mulţi dintre gălăţeni au aflat că, în perioada codurilor portocalii şi galbene succesive de vreme rea, apele Dunării au îngheţat. Duminică, fiind o zi însorită, superbă, cu temperaturi generoase faţă de cele din perioada anterioară, mulţi concitadini au ieşit la o plimbare pe Faleză. Ştiam că nu vom putea vedea peisajul de basm în care Dunărea părea că fierbe, apele în stare lichidă luptându-se să nu fie încremenite în forma solidă a gheţurilor, ce se petrece la -17 grade C, însă era suficient să vedem fenomenul, atât de rar, cu apele îngheţate ale Dunării.
Vasele ancorate la maluri erau captive în apele îngheţate. Pe alocuri se observau la mal straturi succesive ale apelor îngheţate iar în alte porţiuni, destul de reduse, ce-i drept, se vedea strădania apelor de a se dezgheţa.
Se pare că unii dintre noi deţin o doză de inconştienţă ceva mai mare. Pe anumite porţiuni îngheţate se vedea încă un strat de zăpadă, precum şi urme de paşi peste acesta. Desigur, urmele de paşi fuseseră lăsate de teribilişti. Exemplul acestora a fost urmat şi de o familie cu doi copii măricei. Toţi patru au alergat deasupra apelor îngheţate, s-au jucat, au încercat să îşi arunce unii în ceilalţi bulgări de zăpadă adunaţi de pe stratul aflat deasupra apelor îngheţate. Şi aceştia au fost imitaţi la rândul lor de un cuplu de tineri, care s-au dus pe gheţuri până la barca de serviciu a unui vas-restaurant cu care cârciuma de la mal îşi onorează comenzile, mai ales în anotimpuri mai călduroase. Duminică însă Dunărea era îngheţată. La un moment dat partenera cuplului aflată în plină şedinţă foto îşi grăbeşte însoţitorul: „Hai mai repede, că aud ceva pârâind pe aici!” – adică gheaţa. Logic!
Niciun poliţist comunitar nu patrula în acele momente pe Faleza Dunării, pentru a-i împiedica pe cei şase să îşi caute singuri moartea. Ce-i drept, din cei sub 100 de poliţişti comunitari rămaşi după disponibilizările din 2010, aceştia, repartizaţi în trei schimburi, nu mai pot împânzi oraşul cu patrulele lor, ca în vremurile bune. Deci inconştienţii nu au decât să îşi rişte viaţa, căci o fac pe propria răspundere. Grav e că unii riscă şi vieţile celor pe care ar trebui să îi ocrotească, căci acesta e rolul părinţilor: de a-şi proteja copiii şi nu de a-i expune la riscuri stupide.
