15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul local a decis ca familia care locuia într-un adăpost improvizat în Parcul Rizer să primească o locuinţă socială şi municipalitatea avea să mute familia lui Ionel Florea în locuinţa respectivă pe parcursul după-amiezei de ieri. Ionel Florea, în vârstă de 41 de ani, locuia în Parcul Rizer împreună cu cele două fiice ale sale în vârstă de 13 şi respectiv 14 ani, dar şi cu bunica acestora, de 74 de ani. Cazul locuitorilor din Parcul Rizer a fost discutat în comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local şi au avut norocul să fie găsită o soluţie pentru ei. Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a precizat că, anterior, celor patru li s-a propus să se mute, însă au refuzat, pentru că variantele oferite presupuneau destrămarea familiei, iar tatăl a refuzat acest lucru. Viceprimarul Ciumacenco a declarat: ”Bunica putea sta în adăpostul Fundaţiei «Sprijin pentru Vârstnici», iar fetele puteau sta în adăpostul Fundaţiei «Familia», dar bărbatul a refuzat orice fel de ajutor”.
Solicitările de locuinţe copleşesc municipalitatea, care nu are forţa de a soluţiona aceste cereri. Ciumacenco a precizat că fondul locativ al municipalităţii, deja ocupat, este inferior numărului celor care aşteaptă o locuinţă socială sau de tip ANL. Viceprimarul a precizat: ”Fondul locativ al municipiului Galaţi este undeva la 1.000 de locuinţe, dar care în 99% din cazuri sunt ocupate de chiriaşi ai Primăriei. Numărul de locuinţe libere pe care le are Primăria este foarte mic şi de obicei se ocupă imediat, în funcţie de cerinţe”.


Articole înrudite