16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
”Mic ghid de economisire a apei” lansat de Administraţia Naţională Apele Române
”Mic ghid de economisire a apei” lansat de Administraţia Naţională Apele Române
Echipele Administraţiei Naţionale ”Apele Române” (ANAR) monitorizează şi gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare astfel încât acestea asigură la această oră necesarul de apă brut pentru toţi beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafaţă. În principalele 40 de lacuri, avem disponibil astăzi un volum de apă de 3,30 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,62%, cu tendinţă de scădere, se arată într-un comunicat al ANAR.
 

Debitul Dunării la intrarea in ţară este de 2400 mc/s.  INHGA prognozează o scădere a debitelor în secţiunea Baziaş vor ajunge până la valoarea de 2000 mc/s în data de 25 iulie, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s) şi cu un aport scăzut al debitele afluente medii lunare în lacurile interioare ale României. Pe toată perioada intervalului de prognoză, pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.

Se estimează că, la sfârşitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie, industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, vom menţine un coeficient de umplere de peste 70%.

Conform Raportului de monitorizare realizat de specialiştii Administraţiei Naţionale „Apele Române”, precum şi de la nivelul Administraţiilor Bazinale de Apă, situaţia la această oră se prezintă astfel: 

În ceea ce priveşte situaţia alimentărilor cu apă în regim centralizat (aparţinând operatorilor de apă-canal), 214 localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Ilfov, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa, Dolj şi Bihor (17 judeţe) funcţionează în regim restricţionat. Restricţiile au fost impuse de operatorul de apă în scopul refacerii rezervei, deoarece consumul a crescut foarte mult şi apa din sursă nu mai ajunge să umple rezervoarele de înmagazinare. Aceeaşi situaţie, de creştere a consumului prin utilizarea apei din reţea pentru udarea terenurilor agricole, a condus la instituirea restricţiilor în localităţile din judeţele sus-menţionate.

În 345 de localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (11 judeţe) sunt fântâni secate parţial, unde autorităţile locale şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă iau măsuri de transport a necesarului de apă sau măsuri de denisipare/decolmatare a puţuri.

Din cele 80 de secţiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 19 sectiuni s-au înregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor sub aspect cantitativ, în bazinele Someş-Tisa, Banat, Olt şi în special în bazinul hidrografic Siret şi Prut-Bârlad.

În afara secţiunilor de monitorizare a secetei, în secţiunile a 20 staţii hidrometrice din râuri, sunt secate (Somes-Tisa 4, Crisuri 8, Siret 2, Prut 6).

În continuare, ANAR face apel la calm şi responsabilitate şi pune la dispoziţia românilor un ”Mic ghid de economisire a apei”.

 

Recomandările cuprinse în ghidul de economisire a apei ar fi:

- Verificarea periodică a instalaţiei de apă din locuinţă, a vaselor de toaletă şi a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcţionare, iar dacă se constată defecţiuni să fie reparate în regim de urgenţă;

- Folosirea raţională a apei la baie şi bucătărie, fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operaţiuni de spălare);

Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);

- Refolosirea apei în care se spală legumele şi fructele pentru udarea plantelor;

- Întreţinerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii şi reumplerii acestora;

- Montarea economizoarelor de apă la robinete;

- Utilizarea maşinilor de spălat (rufe şi vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;

- Folosirea/înmagazinarea apei din precipitaţii;

- Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.


Articole înrudite