15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative şi reprezentanţii patronatelor din metalurgie au semnat joi la Galaţi Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pe ramura metalurgică, ale cărui prevederi au intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie. Potrivit liderului FSS Metarom, Mircea Scîntei, de la aceeaşi dată salariul minim la nivelul ramurii metalurgice este de 750 de lei, aşa cum s-a stabilit în cadrul ultimelor negocieri care au avut loc în primele zile ale lunii mai. „FSS Metarom se va ocupa cu înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă la Ministerul Muncii, urmând ca ulterior ministerul să îl publice în Monitorul Oficial al României pentru ca prevederile acestuia să intre în vigoare”, a declarat liderul FSS Metarom, Mircea Scîntei. Contractul Colectiv de Muncă va fi valabil pe o perioadă de un an şi prevede ca în caz de disponibilizări fiecare angajat va primi o recompensă financiară egală cu minim 3 salarii obţinute, la care se adaugă şi sporul de vechime. De asemenea, în cazul în care angajaţii vor fi trimişi în şomaj tehnic, aceştia vor primi cel puţin 75% din salariu, la care se adaugă sporul de vechime. Toate federaţiile reprezentative au semnat Contractul Colectiv de Muncă, o singură federaţie sindicală, şi anume Solidaritatea Virgil Săhleanu, care a semnat contactul fără vreo observaţie, a semnat însă procesul verbal al şedinţei de ieri cu o obiecţiune, şi anume una referitoare la modul de aplicare a salariului minim de 750 de lei.


Articole înrudite