22 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După Crăciun nu au apărut probleme medicale deosebite în rândul tecucenilor, dovadă a cumpătării şi a grijii de are au dat dovadă în cele trei zile de sărbătoare dar şi în cele care au urmat. Grija a fost atât de mare încât nici măcar gospodinele nu au avut „tradiţionalele” accidente din bucătărie, totul desfăşurându-se ca la carte, spre bucuria celor de la Primiri Urgenţe Tecuci. Despre această perioadă curios de liniştită şi fără evenimente, nici măcar minore, dr.Dragoş Teodoru, directorul Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci, ne-a informat: „Este curios faptul că, după mesele copioase de Crăciun, la Urgenţe nu s-au prezentat victime ale excesului consumului de alimente tradiţionale. Nici măcar mari consumatori de alcool nu au fost înregistraţi, ceea ce denotă o mare grijă pentru sănătate sau, poate, o grijă excesivă pentru bugetul familiei, ceea ce este bine, în condiţiile în care în anii precedenţi existau numeroşi pacienţi cu indigestii generate de consumul în exces la masa de Crăciun. Curios este faptul că, deşi excese, indigestii alimentare, nu am avut, au existat pe perioada postului Crăciunului două ulcere perforate, datorate alimentaţiei necrespunzătoare. În aceste condiţii, putem trage un semnal de alarmă către cei care doresc să ţină post. Anterior postului este necesar un consult medical, mai ales în situaţiile în care persoanele respective au unele semne care denotă că activitatea nu este tocmai în regulă. Se pare însă că tecucenii la finele acestui an sunt ceva mai chibzuiţi, mai atenţi la sănătatea lor”.


Articole înrudite