28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marile companii de bere, interesate de o colaborare cu Facultatea de Chimie Alimentară
Marile companii de bere, interesate de o colaborare cu Facultatea de Chimie Alimentară

Un proiect cu finanţare europeană, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos”, începe să îşi arate roadele, iar rezultatele par să depăşească chiar şi cele mai frumoase aşteptări. Este vorba despre un proiect prin care au fost modernizate staţiile-pilot de carne, lapte şi bere, dar şi câteva laboratoare ale Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor Galaţi. După ce, în primăvara anului trecut, a fost dată în folosinţă şi staţia pilot de bere (ultima modernizată), interesul absolvenţilor de liceu pentru Facultatea de Chimie Alimentară de la Galaţi a crescut. Motivul – staţiile-pilot sunt mici fabrici de carne, lapte şi bere în care studenţii pot face practică, pregătindu-se pentru viitoarele locuri de muncă. O şansă pe care puţini alţi studenţi din ţară o mai au.
Staţia-pilot de bere a fost construită în 1979, când opt studenţi ai Facultăţii de Chimie Alimentară au proiectat utilajele care ulterior au fost executate la Arad. Staţia a fost realizată şi a funcţionat timp de zece ani, perioadă în care berea produsă de studenţi devenise cunoscută în Galaţi. Ultima şarjă de bere studenţească a fost executată chiar în noaptea Revoluţiei. Din păcate, din 1989 şi până în 2014 (când a fost redeschisă, după modernizarea făcută cu fonduri europene), staţia pilot a fost doar o amintire. Acum, însă, staţia funcţionează din nou, iar activitatea ei a atras deja un interes crescut din partea marilor firme producătoare de bere. În cele patru tancuri de câte 2,5 hectolitri ale noii staţii de bere deja s-au executat două şarje experimentale de bere, însă până la o bere reuşită din toate punctele de vedere vor mai fi executate cel puţin patru şarje. Chiar şi aşa, marii producători de bere din România sunt interesaţi de staţia pilot de bere de la Galaţi, în care fac practică studenţii de an II şi III ai Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor Galaţi.
Potrivit Danielei Borda, prodecan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, trei mari companii producătoare de bere - Heineken, Bergenbier şi Ursus – sunt deja interesate de o colaborare cu facultatea de la Galaţi. Marile firme producătoare de bere par interesate să încheie parteneriate cu facultatea, astfel încât studenţii să beneficieze de burse de studiu, iar la absolvire, să lucreze la marile companii, o colaborare care ar mai presupune şi ca profesorii universitari, împreună cu studenţii lor, să studieze şi să descopere noi sortimente de bere sau să găsească soluţii tehnice la problemele pe care le au acum producătorii, în producerea anumitor tipuri de bere. Deja prima întâlnire dintre reprezentanţii facultăţii şi firma Heineken este programată să aibă loc la finele acestei luni.
„Avem interes, într-adevăr, din partea firmei Heineken, care doreşte să dezvolte cu noi o serie de programe. De asemenea, firma Bergenbier ne-a vizitat şi îşi doreşte să realizeze în parteneriat cu noi şi o serie de programe şi de selectare a studenţilor. În plus, chiar ieri am aflat că firma Ursus doreşte să ofere intership-uri. Dialogul cu mediul de producţie este extrem de important, au fost ani în care acest dialog a fost imposibil, însă remarcăm că în ultima vreme există interes cred şi datorită faptului că noi am făcut un mare efort de a demonstra că vrem să-i pregătim pe studenţi pentru această meserie. Firmele pot să aibă avantajul că au absolvenţi gata pregătiţi, iar noi avem o angajabilitate crescută, ceea ce reprezintă un criteriu al calităţii activităţii noastre. În plus, dialogul dintre practică şi catedră este foarte important, putem realiza teme de cercetare, să soluţionăm probleme reale. Sunt două medii complementare producţia şi învăţământul, cercetarea”, a declarat prodecanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.


Articole înrudite