28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Un administrator de firmă va petrece următorii cinci ani în spatele gratiilor, după ce judecătorii au găsit-o vinovat de neplata sumei de 6.525.655,75 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. Eugeniei Mănăilescu, asociat şi administrator al SC Bastion Grup SRL, i s-au interzis atât pe perioada executării pedepsei, cât şi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, mai multe drepturi: de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a administra o societate comercială, după ce a fost condamnată pentru evaziune fiscală. Femeia ar putea fi obligată şi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data achitării integrale a sumei amintite către statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi.


Articole înrudite