Sala Sporturilor din Galaţi găzduieşte duminică, 03 martie 2019, de la ora 18:00, spectacolul-musical "Mamma Mia!", care beneficiază de o distribuţie de excepţie: Loredana, Bianca Purcărea, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Ţurcaşiu, Anca Sigartău şi Sebastian Seredinschi. Bazat pe muzica uneia dintre cele mai iubite trupe din toate timpurile, ABBA, "Mamma Mia!" a fost pus în scenă până acum în peste 50 de ţări, pe 6 continente şi a fost tradus în 22 de limbi. În România este primul musical de Broadway produs aici, 100% independent. Biletele se găsesc la Casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor la preţurile: 69, 99, 119, 135, 199 şi 250 lei.