Acest lucru se întâmplă începând cu data de 1 iulie, când intră în vigoare majorarea cu 3% a salariilor, prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul Şantierului Naval Damen Galaţi. Potrivit liderului de sindicat Pavel Stelian, ultima creştere salarială a fost aplicată de la 1 ianuarie şi a fost de 2,5% în cazul salariilor celor 2.200 de angajaţi ai unităţii. „În perioada 1 iunie şi până pe data de 30 august, angajaţii care îşi iau concediu pot beneficia de bilete de vacanţă la jumătate de preţ la o anumită staţiune de pe litoral, respectiv la o anumită staţiune de la munte, diferenţa de preţ a biletului fiind suportată de societate. De asemenea, tot pentru angajaţi va fi organizată sâmbătă Cupa Navalistului, fiind vorba de un concurs de pescuit la care vor participa 26 de salariaţi care s-au calificat, concursul având loc la Mălina şi fiind dotat cu premii”, ne-a mai declarat Pavel Stelian.