În această perioadă, aproape toţi comercianţii le oferă clienţilor reduceri atractive şi preţuri avantajoase la articolele de iarnă, însă nu toţi au respectat paşii legali privind acest aspect. La începutul acestei luni, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au sancţionat 17 vânzători care au încălcat regulile privind vânzările cu preţ redus, în acest sens fiind aplicate 14 amenzi în valoare totală de 41.000 lei şi 3 avertismente. De asemenea, printre măsurile impuse de comisarui se mai numără şi oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare totală de 5.242 lei. Conform informaţiilor furnizate de Carmen Tudor, comisar şef al CJPC, principalele abateri constatate au fost: neprecizarea duratei promoţiei, neafişarea corectă a preţului, nemenţionarea articolelor incluse în promoţie, înscrierea greşită a perioadei pormoţiei, înscrierea unei reduceri procentuale pe geamul magazinului, dar aceasta nefiind practicată la vânzare.