15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Spitalul de Urgenţă a existat o dublă decontare a reţetelor
La Spitalul de Urgenţă a existat o dublă decontare a reţetelor

Judecătoria Galaţi a dat câştig de cauză Casei de Asigurări de Sănătate la sfârşitul săptămânii trecute în disputa cu Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, ce vizează acuzaţiile de dublă decontare reţetelor. Pentru a lămuri situaţia, Judecătoria a decis şi efectuarea unei expertize, care
să analizeze dacă reţetele cuprinse în anexa la raportul de control au fost eliberate din farmacii în perioada spitalizării persoanelor pentru care au fost întocmite şi dacă reţetele astfel eliberate au fost decontate de către spital, precum şi valoarea decontată. De asemenea, expertiza a avut rolul să stabilească dacă a existat o dublă decontare, în sensul că persoana pe numele căreia s-a eliberat reţeta a beneficiat în acelaşi timp de medicamente pe perioada internării, iar dacă aşa stau lucrurile, să fie calculată şi suma decontată. Povestea a început în urma unui control efectuat de Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi la Spitalul de Urgenţă în perioada 6.05-10.05.2011, când s-a constatat că 19 medici au prescris reţete pacienţilor, deşi erau internaţi, valoarea reţetelor depăşind 8.000 de lei.

S-au încălcat condiţiile de acordare a asistenţei medicale

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate consideră că s-au încălcat condiţiile în care trebuia acordată asistenţa medicală, ce presupun ca spitalele să asigure pentru pacienţii internaţi toate cheltuielile necesare, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Spitalul de Urgenţă a dat în judecată Casa de Asigurări de Sănătate, cerând anularea deciziei de imputare pe motiv că „o astfel de măsură luată în mod unilateral este rezultatul unei analize simpliste şi a unei interpretări greşite. Verificarea efectuată de echipa de control a fost una superficială, verificându-se doar evidenţele electronice şi nu fizic, respectiv prescripţiile medicale eliberate”. Spitalul nu este dotat cu un sistem informatic, care să permită verificarea în timp real a situaţiei pacienţilor ce se prezintă pentru eliberări de reţete. Casa de Asigurări de Sănătate susţine că verificările au fost demarate chiar la sesizarea pacienţilor, care ar fi reclamat modul defectuos în care se realizau prestaţiile medicale în spital. Controlul a vizat eliberarea reţetelor simple, compensate sau gratuite către bolnavii internaţi, ce ar fi trebuit să primească tratament în secţiile unde erau internaţi. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Galaţi a pierdut pe 18 noiembrie 2013 un alt proces în disputa cu Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi vizavi de acuzaţiile de dublă decontare.


Articole înrudite