Gheorghe Lovin, în vârstă de 43 de ani, şofer la o firmă de pe platforma combinatului siderurgic, este bărbatul care a murit noaptea trecută în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Omul fusese adus de la Secţia 4 poliţie şi urma să fie amprentat. „Persoana în cauză a fost depistată de agenţii de pază ai combinatului siderurgic în timp ce transporta, cu o autoutilitară, mai multe piese metalice de diferite forme şi dimensiuni, a căror provenienţă nu a putut să o justifice. Bărbatul a fost dus la Secţia 4 poliţie, unde s-a stabilit că piesele fuseseră sustrase din interiorul combinatului, apoi a fost dus la sediul poliţiei judeţene pentru amprentare şi fotografiere şi atunci i s-a făcut rău. Poliţiştii i-au acordat primul ajutor şi au chemat şi prin 112 Salvarea”, a precizat scms. Ştefan Gohoreanu, IPJ Galaţi. Chiar dacă i s-a acordat primul ajutor, aşa cum spun poliţiştii, până la venirea ambulanţei nu s-a mai putut face mare lucru. „S-a încercat resuscitarea bărbatului timp de 45 de minute, dar fără succes. Ulterior s-a aflat că acesta ar fi avut probleme de sănătate”, a precizat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi. Şi rudele bărbatului decedat, deşi extrem de reticente, au confirmat că Lovin avea în ultima vreme probleme de sănătate, în schimb au refuzat să răspundă când au fost întrebate dacă omul mai avusese necazuri cu poliţia. „Avea probleme cu inima, cu stresul, că nu vedeţi cum e azi, cu patronii ăştia... El era şi mai gras. Soţia lui spunea că în ultima vreme se simţea rău. Ea nu e în stare să vorbească, fiindcă de când a aflat stă numai în calmante. Mai bine muream eu decât el, om tânăr”, spunea naşul decedatului, în timp ce aştepta la morgă să poată lua trupul bărbatului acasă pentru înmormântare.