15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Jurnalul unui poliţist", de Gheorghe Marcu
"Jurnalul unui poliţist", de Gheorghe Marcu

Autorul gălăţean Gheorghe Marcu a publicat, în anul 2017, cartea "Jurnalul unui poliţist", carte pe care o aduce în atenţia gălăţenilor nu mult după Ziua Poliţiei Române, sărbătorită la 25 martie. Cartea reprezintă un jurnal al activităţii sale de poliţist şi redă evenimentele prin care autorul a trecut în acea perioadă.

"În activitatea mea de poliţist, am ascultat cu atenţie, pe toţi cei care se prezentau la mine, cu diferite plângeri. Unii erau chemaţi la postul de poliţie, pentru a fi cunoscuţi, întrucât lucrau pe raza mea de competenţă, având obligaţia de ai cunoaşte mai bine şi de a lua măsuri de supraveghere. Cazurile, care le prezint în această carte, au fost constatate de mine, cu ocazia soluţionării unor plângeri. Unele din ele mi-au fost fost povestite de autorii acestor fapte. Autorii au fost pedepsiţi, pentru comiterea acestor fapte", relatează autorul în cartea sa.

Cum nimic nu este întâmplător, fostul poliţist, Gheorghe Marcu, şi-a sărbătorit ziua de naştere pe 23 martie, în apropierea Zilei Poliţiei Române. Cu această ocazie a dorit să le adreseze "colegilor săi de breaslă", din Poliţie, un mesaj: "Să asigurăm toţi locuitorii, că acţionăm alături de celelalte instituţii ale statului pentru siguranţa comunităţii şi respectarea drepturilor fiecărei persoane".

Gheorghe Marcu şi-a desfăşurat activitatea în cadrul IPJ Galaţi a MAI între anii 1978 - 2005. În prezent, este pensionar MAI şi autor de cărţi. Cotidianul nostru a relatat despre câteva din cărţile sale, dintre care amintim, "Cavadineşti '89 - Lacrimi şi durere", "Prădători Sentimentali" şi "Revoluţia anunţată".


Articole înrudite