15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Invitaţie la marinărie de pe Steaua Polară
Invitaţie la marinărie de pe Steaua Polară

Pe Steaua Polară, fosta navă de protocol a lui Nicolae Ceauşescu, acum navă şcoală a Liceului de Marină din Galaţi, elevii de clasa a opta de la trei şcoli din Galaţi au primit o inedită invitaţie la viaţa de marinar. Liceul de Marină şi-a făcut cunoscută oferta educaţională în cadrul unei întâlniri ce a cuprins nu doar vizitarea navei şi aflarea istoriei ei, ci şi concursuri. Elevilor li s-a arătat cum se face celebrul nod marinăresc dar şi cum să recunoască anumite unelte folosite în viaţa marinărescă sau au fost puşi să reconstituie un mecanism ce avea mai multe roţi dinţate. Sala motoarelor, cele de protocol dar şi punţile pe care au călcat odată oameni puternici ai vremii care veneau în vizită la Nicolae Ceauşescu s-au umplut de copii. Echipajul navei care azi şcoleşte, din păcate la rece, viitorii marinari nu poate uita că pe puntea navei sau în saloanele de protocol s-au plimbat şi au admirat Dunărea oameni puternici ai vremii, din întreaga lume.
Steaua Polară a fost construită în anul 1971, dar din 1984, de când s-a dat în folosinţă Canalul Dunăre-Marea Neagră, a devenit navă de protocol a lui Nicolae Ceauşescu. Nava era şi atunci navă-şcoală dar imediat îşi schimba destinaşia dar şi aspectul, când intra în categoria de navă de protocol.
„Când ni se dădeau acele misiuni secrete, totul pe navă se schimba. Se aduceau canapele, flori, obiecte de decor, veselă, mobilier de punte, toate de la un hotel de lux din Constanţa. Mâncarea era sigilată, la fel şi apa de băut. În cabina de comandă mai era încă o porţiune unde stătea transmisionistul, care făcea legătura strict pentru ei. Era securitate peste tot. După ce oaspeţii plecau, veneau şi luau totul înapoi. Noi ne făceam şi poze, ca să creadă alţii că o ducem numai în lux, dar nu era aşa”, povesteşte Adrian Ifrim, şef mecanic pe Steaua Polară. Şi el şi Ion Cocleză, comandatul navei, se află pe Steaua Polară de la început şi doar puţin timp au părăsit-o. Au lipsit doar în perioada tulbure de după revoluţie, când Steaua Polară a zăcut într-un şantier din Tulcea. Nava Steaua Polară era pentru cei pe care Ceauşescu îi voia aproape, dar… nu prea aproape.
„Aici, pe Steaua Polară, Ceauşescu îi trimitea pe cei cu care nu voia să stea neapărat aproape sau pe care nu îi considera prea importanţi. Când s-a deschis canalul, el mergea cu nava Mircea Cel Bătrân, acum se numeşte Mureş, în faţă, şi noi în spate. Apoi veneau navele militare. Cel mai mult noi l-am aşteptat pe Ghadafi. 38 de zile am stat în consemn până a venit. Nu ni s-a spus de ce, dar bănuiam. Era o perioadă tulbure şi plină de tensiuni politice”, îşi aminteşte comandantul Ion Coclează.
Liceul de Marină din Galaţi are o ofertă inedită pentru cei care vor o meserie dar vor să facă şi liceul. „Acum, pentru orice elev care este în clasa a noua, se poate îngheţa anul. El va veni la Liceul de Marină din Galaţi, unde, timp de doi ani, va face şcoala de marinar. Iese cu carnetul de marinar şi apoi îşi poate reîncepe liceul din clasa a IX-a. Le asigurăm cazare, masă şi 200 de lei pe lună iar noi facem practică şi pe nave private germane, va putea apoi lucra oriunde”, spune Ion Coclează.
Nava are o capacitate de 150 de persoane dar de multă vreme nu mai sunt atâţia doritori de marinărie. Poate noua ofertă va schimba ceva.


Articole înrudite