15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Investiţii de zeci de milioane de euro în comunele gălăţene
Investiţii de zeci de milioane de euro în comunele gălăţene

Graţie fondurilor pe care le-au obţinut de la Guvern, prin programele naţionale de dezvoltare, şi a banilor europeni câştigaţi, comunele gălăţene se pot mândri cu numeroase investiţii în derulare. De la modernizarea drumurilor, extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, modernizarea unităţilor de învăţământ şi dotarea acestora la standarde europene, amenajarea unor parcuri şi până la achiziţia de utilaje necesare întreţinerii localităţilor în sezonul rece şi în sezonul cald, toate aceste proiecte au rolul de a îmbunătăţi calitatea vieţii localnicilor şi de a creşte nivelul de trai al oamenilor. Indiferent că se află la doar doi paşi de municipiul Galaţi, în centrul judeţului sau în nordul acestuia, nu este comună care să nu aibă cel puţin două-trei proiecte de investiţii în implementare, la acest moment.

WhatsApp Image 2019 04 10 at 16.30.14

În nordul judeţului Galaţi, pe lângă alte investiţii, Primăria din Suceveni, condusă de primarul PSD Marian Mitrofan, lucrează în satul Rogojeni pentru a moderniza 14 drumuri. Proiectul, în valoare de aproape nouă milioane de lei, este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). Drumurile vor fi astfel asfaltate, protejate cu şanţuri şi rigole betonate, vor avea podeţe rutiere din beton, iar accesul în curţile oamenilor se va face cu dale din beton. Proiectul va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Şi în comuna Bălăbăneşti, aflată tot în nordul judeţului Galaţi şi condusă de primarul PSD Dorin Codreanu, se lucrează la reabilitarea şi asfaltarea drumurilor, autorităţile investind în proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri pe care Primăria le-a obţinut prin PNDL şi prin accesarea unor finanţări europene (AFIR). Unele dintre acestea au fost finalizate, iar altele sunt în curs de execuţie. După finalizarea lucrărilor, localnicii din Bălăbăneşti vor beneficia de 13 kilometri de drumuri pe care se va circula în condiţii civilizate, dar mai ales în siguranţă.

WhatsApp Image 2019 04 10 at 16.29.42

În comuna gălăţeană Rădeşti din nordul judeţului, condusă de primarul PSD Ioan Porumb, autorităţile investesc peste 7,3 milioane de lei pentru modernizarea mai multor drumuri şi pentru reabilitarea unei şcoli gimnaziale, care va fi dotată cu centrală termică şi va avea grupuri sanitare noi. Fondurile au fost obţinute de către Primărie prin PNDL II. Autorităţile mai au în diferite stadii şi alte proiecte, printre care un teren de sport multifuncţional. Sănătatea, educaţia, infrastructura rutieră şi accesul cetăţenilor la servicii de calitate sunt priorităţile autorităţilor din comuna gălăţeană Fundeni, condusă de primarul PSD Manuel Lupu. Primăria investeşte, în acest mandat, aproape 16 milioane de lei, din fonduri guvernamentale, europene şi de la bugetul local, pentru dezvoltarea comunei. Cei mai mulţi bani direcţionaţi către investiţii au fost obţinuţi de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi prin PNDL.


Articole înrudite