14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Interpret în limbajul mimico-gestual, la Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi
Interpret în limbajul mimico-gestual, la Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi

Biblioteca "V. A. Urechia" a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România pentru asigurarea unui interpret autorizat în limbajul mimico-gestual, a anunţat astăzi, miercuri, 06 noiembrie 2019, Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi.

"În cazul în care la bibliotecă se va prezenta o persoană cu dizabilităţi auditive, personalul instituţiei va putea apela gratuit la un interpret în limbajul mimico-gestual. Poate părea un lucru mic, însă este extrem de important pentru persoanele cu deficienţe auditive, care astfel vor putea folosi mult mai uşor serviciile oferite de Biblioteca «V. A. Urechia». De asemenea, în interiorul instituţiei au fost montate suprafeţe de avertizare pentru nevăzători (foto în Galeria de imagini), care vor ajuta persoanele cu deficienţe de vedere să se ghideze mai bine în interiorul bibliotecii şi să se deplaseze în siguranţă", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

În plus, în această lună va fi montată şi platforma tip lift pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Investiţii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, la Liceul "Simion Mehedinţi" şi Biblioteca "V. A. Urechia" (FOTO)".


Articole înrudite