Camera de Conturi a cerut Curţii de Apel Galaţi să recupereze aproape 130.000 de lei de la angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, ce ar reprezenta plăţi nelegale de personal, după ce iniţial Tribunalul a apreciat că sumele de bani ar fi fost plătite cu respectarea legii. La rândul său, instituţia sanitară şi-a chemat în judecată proprii salariaţi în două dosare deschise tot la Tribunalul Galaţi, în care cere despăgubiri în de 500.000 de lei, în această sumă intrând şi plata orele de gardă ale personalui medical. Procesele au fost deocamdată suspendate de judecători până la pronunţarea unei decizii în procesul pe care Spitalul de Boli Infecţioase l-a deschis împotriva Camerei de Conturi Galaţi. Raportul de control al Camerei de Conturi Galaţi a rămas valabil în ceea ce priveşte recuperarea de la directorul financiar contabil al unităţii medicale a salariului de bază şi a sporului de vechime, cât şi în ceea ce priveşte orele de gardă efectuate de cadrele medicale, care în opinia inspectorilor financiari ar fi fost calculate greşit.
Dispută pe marginea programului de lucru
Camera de Conturi susţine că cheltuielile de personal trebuiau reduse cu 15,5%, însă reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase au precizat că raportul de control al Camerei de Conturi nu a ţinut cont de precizările pe care le-au făcut vizavi de neregulile constatate. Disputa între inspectorii financiari şi unitatea medicală a vizat în special programul de lucru al cadrelor medicale din Spitalul de Boli Infecţioase. Reprezentanţii spitalului au susţinut că nu aveau cum să reducă programul şi nici să acorde zile libere datorită deficitului de personal, ce i-ar fi împiedicat să acopere turele. De cealaltă parte, Camera de Conturi a precizat în instanţă că incapacitatea spitalului de a reduce programul de lucru s-ar datora, de fapt, unei greşite interpretări a legii. Spitalul de Boli Infecţioase a precizat că ar fi redus deja cheltuielile de personal cu 15,5% prin neacordarea sumelor datorate personalului medical pentru două zile fără plată neacordate, valoarea drepturilor băneşti ridicându-se la 129.154 de lei.