15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Un inginer de la Registrul Auto Român (RAR), filiala Galaţi, a fost trimis în judecată recent de procurori pentru luare de mită după ce a fost denunţat de un şofer la Serviciul Judeţean Anticorupţie pentru că i-ar fi cerut bani în vederea efectuării inspecţiei tehnice periodice. Barbatul a muncit în Italia şi a revenit în octombrie 2013 în ţară cu un autoturism, căruia îi expira asigurarea obligatorie auto, motiv pentru care a cerut la RAR Galaţi efectuarea inspecţiei tehnice periodice în vederea obţinerii RCA-ului şi a înscrierii maşinii în evidenţa organelor competente. După ce a fost amânat de mai multe ori, gălăţeanul susţine că inginerul căruia îi fusese repartizat pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice, Daniel Aurelian Custură, i-ar fi cerut bani, mai exact 100 de euro, pentru a urgenta procedura. Şoferul a discutat acasă cu concubina lui şi s-a decis să îl reclame la Serviciul Judeţean Anticorupţie pe inginerul de la RAR Galaţi.

Neagă acuzaţiile

Denunţătorul a fost echipat cu tehnică audio-video ambientală şi i s-a pus la dispoziţie o bancnotă de 100 de euro, marcată „Mită”. După ce a fost reprogramat, din nou, în vederea obţinerii RCA-ului, anchetatorii susţin că proprietarul maşinii a fost repartizat tot la Daniel Aurelian Custură, iar când acesta i-a completat cartea de identitate a maşinii, denunţătorul i-a dat 100 de euro. Poliţiştii au recuperat bancnota la scurt timp după aceea de la inginerul RAR, dar acesta a negat că ar fi cerut banii, susţinând că cei 100 de euro i-au fost introduşi în buzunar fără să observe. Suma de bani este modică, dar procurorii au decis să îl trimită un judecată pe inginerul de la RAR Galaţi pentru luare de mită, susţinând că ceea ce a făcut acesta reprezintă un adevărat fenomen la nivel local şi naţional, iar neefectuarea verificărilor tehnice la autoturisme, aşa cum cere legea, poate avea consecinţe asupra vieţii proprietarilor de maşini şi a celorlalţi participanţi la trafic.


Articole înrudite