165 de profesori din judeţul Galaţi sunt aşteptaţi miercuri, 22 iulie 2020, începând cu ora 10:00, la Şcoala Gimnazială „Constantin Gh. Marinescu“ Galaţi, pentru a susține proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2020.
Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricţii, inclusiv suspendarea cursurilor în şcoli, începând cu data de 11 martie 2020, candidaţii au fost admişi la proba scrisă cu condiţia susţinerii unei singure inspecţii la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susţineau două inspecţii). De asemenea, candidaţii au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obţinut la ultima inspecţie la clasă, susţinută în calitate de cadru didactic calificat.
Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 07:45 şi, cel mai târziu, la ora 08:45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naţionale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaţilor şi a personalului implicat, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale care au solicitat acest lucru. La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar şi învăţământ primar.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 29 iulie în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, unde sunt disponibile și informaţii suplimentare despre organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, precum şi despre programele specifice pentru examen.
Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afişarea rezultatelor, şi pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat, în data de 4 august.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.