Începând cu data de 26 iulie este demarată campania de dezinsecţie care urmează să se deruleze pe parcursul a 15 zile calendaristice, în funcţie de condiţiile meteorologice. Reprezentanţii Primăriei anunţă că operaţiunea de combatere a ţânţarilor, muştelor, gândacilor, căpuşelor, va consta în dispersarea la nivelul oraşului a substanţelor insecticide care pot afecta coloniile de albine, animalele sau păsările care se hrănesc în spaţii deschise.